Degradaţie. FUCK ! Realizez că degradez ! Uneori mă port cum un an în urmă nici nu mi-ar trece prin gînd aşa ceva. Am gînduri la care niciodată nu m-am gîndit. Să fiu realist. Un an în urmă mă gîndeam că totul va fi altfel. Am probleme în familie. Adică cu mama. Trăiesc doar cu ea. Uneori îi răspund urît şi mă port ca un BARAN ! Credeţi că e normal ? Dăunăzi credeam că e normal, deja matur şi gîndesc altfel, dar acum sunt convins că nu e normal. Da am crescut fără tată. Nu prea ştiu de frică. Dar stimă faţă de MAMA cînd este - cînd nui. Mă cred mai deştept ca ea şi de asta îi răspund şi încers să o conving urît în ceea ce cred eu. Da uneori ea nu mă ascultă ce spun. Dar uit de ce nu mă ascultă ! De aceea că lucrează şi încearcă să aducă un ban în casă. E greu fără tată. Nu spun nimic. Dar decît un tată BARAN ca şi mine, credcă mamei îi ajunge doar un BARAN :D. Deci în familie în ultimul timp totul se distruge. Simt cum împlinesc 18 ani şi va trebui să-mi caut de lucru, să trăiesc aparte de ea şi încă să reuşesc cu învăţătura. Apropo de învăţătură. Primul an la colegiu am învăţat destul de OK. Al 2-lea l-am început dea oaia. O medie că mii ruşine să o scriu. Şi chiar dacă sunt mai deştept ca unii care au note mai bune ca mine, probabil purtarea mea tot influenţează. Defapt nu probabil dar sigur ! Spun ca viitor profesor care învaţă la colegiul pedagogic. Nu demult am avut un caz neplăcut la lecţia de matematică şi totul a căzut deasupra mea. Eu defapt nici bursă nu trebuie să primesc cu media mea. Dar m-a salvat că nu am absenţe nemotivate şi că nu am restanţe. Macar cv pozitiv :D. Acum despre fotbal. Azi după 2 săptăîni de pauză din cauza că am fost răcit, m-am antrenat cu anul 96. Am simţit că nu mii uşor. Şi în toate nefericirile şi pierderile, eu îl învinovăţesc pe antrenorul meu. În ultimu timp parcă a dispărut dorinţa şi străduinţa. Deci sunt şi eu de vină. Dar orice sportif cînd are timpuri grele singur se isprăveşte cu problemele sale. Dar asta încă e o temă neterminată. M-ai am timp. Dar vreau cineva să se bucure de mine. Să am stimul pentru ce să lucrez, să învăţ şi să fiu bărbat. Pentru asta trebuie o femeie alături. Deci o domnişoară care să aibă încredere în mine, să mă stimuleze, etc, ele ştiu mai bine cum să se poarte cu un bărbat care are timpuri grele şi vise mari. Am o frază la sfîrşit de tot asta ce am scris ''Chiar dacă nu ai luat un start reuşit, nu înseamnă că nu poţi finaliza primul''. Deci viaţa nu e terminată. E doar începutul. Dar începutul probabil e cel mai greu în viaţă. Anii aceştea de tinereţe sunt foarte şi foarte importanţi în viaţa noastră. Trăiţii aşa ca părinţii să se mîndrească, prietenii să vă laude, iubita să fie fericită :)